« Entre
Ce que je pense,
Ce que je veux dire,
Ce que je crois dire,
Ce que je dis,
Ce que vous avez envie d’entendre,
Ce que vous croyez entendre,
Ce que vous entendez,
Ce que vous avez envie de comprendre,
Ce que vous comprenez,
Il y a dix possibilités qu’on ait des difficultés à communiquer.
Mais essayons quand même… »
Encyclopédie du savoir relatif et absolu
EDMOND WELLS.
Acum vreo 10-15 ani, am imprimat o pictura, ca s-o vad mai des. N-am vazut-o mai des, pentru ca s-a ascuns printre alte texte si imagini care mi-au placut, intre timp. Astazi am regasit-o. Ce ma bucur ca am regasit-o! Si ca-mi place in continuare! Am pus-o in rama si, de azi inainte, o voi vedea in fiecare dimineata. Este cu pasari, flori, un copac, o gazela, un lup, un linx... Fluturii sunt doar in capul meu. Dar ce frumoase culori!
- - - - -
Il y a environ 10 ou 15 ans, j'ai imprimé une peinture, dans le but de la voir plus souvent. Je ne l'ai pas vue plus souvent, car elle est allée se cacher parmi d'autres textes et images que j'ai aimé, entre temps. Aujourd'hui, je l'ai retrouvée. Comme je suis contente de l'avoir retrouvée! Et de l'aimer encore! Je l'ai mise dans un cadre et, à partir de maintenant, je la verrai chaque matin. Elle est avec des oiseaux, des fleurs, un arbre, une gazelle, un loup, un lynx... Les papillons sont seulement dans ma tête. Mais quelles belles couleurs!
22 martie 2016, atentate teroriste, in Belgia...
https://www.youtube.com/watch?v=MY-8VmJ274Y
https://www.youtube.com/watch?v=yfwVDJyzJh0
O multime de morti.
O multime de raniti...
Cateva zile, am avut sufletul atat de greu, incat nici sa oftez nu puteam. Realmente!
Belgienii isi ling ranile cum pot, atentatele continua in intreaga lume, oare chiar o sa ne obisnuim cu ele?
https://www.youtube.com/watch?v=e70UUsufomg
...dar, la cateva zile distanta (27 martie), se poate si asa:
https://www.youtube.com/watch?v=hLRsuOt5S6g
https://www.youtube.com/watch?v=D7lhHnpqR0E
Cei numiti "hooligans" au venit in piata trecand peste interdictia primariei (valoare de lege) de manifestare. Ce-i drept, in piata erau inca ceva zeci sau sute de oameni gen "free hug", ceea ce demonstreaza ca politia nu avea ordin sa fie stricta 100%. Numai ca cei stil "free hug" canta, deseneaza, plang, scandeaza chestii pacifiste, aprind lumanari, vin, pleaca, ma rog, intr-un cuvant, nu fac scandal.
Dar cei gen "hooligans" au venit cu scandal: au venit sa se certe cu cei stil "free hug". Baza si acid!!! Drept pt care, Politia a jucat rolul de tampon! In plus, simbolistica lor era perfect pusa la treaba: desi culoarea neagra NU este culoarea nici unui club de fotbal, ei TOTI erau imbracati in negru! Multi dintre ei erau mascati. "Usor" sinistru, este? Cam normal sa se sperie lumea de ei!
Pana la urma, les "hooligans" au reusit sa rupa cordonul de politisti si au intrat in spatiul cu flori si lumanari, peste care au calcat... La inceput cu sfiala, apoi cu hotarare. Penibil moment! Si sacrilegiu in ochii celor ce il creasera!
Dar chiar si asa, ca in filmele proaste, zau!, acestia din urma se tineau de maini si scandau stoic: "Non à la haine!", "Non à la haine!", de-mi venea sa plang! Eu, in locul lor, as fi sarit la bataie si m-ar fi scarmanat baietii "hooligans" de m-ar fi bagat la spital!!! Din fericire, cei stil "free hug" au fost mai destepti decat mine si au continuat cu metoda lor. Rezultat? Nici o victima grava. Chapeau bas! Au fost raspanditi ceva pumni in jur, dinspre "hooligans" inspre "free hug", dar se pare ca nu s-a intamplat nimic grav-grav.
Parerea mea este ca nici printre indivizii "hooligans" nu erau numai indivizi pusi pe bataie si ca acestia trebuie ca s-au simtit foarte rau cand s-au vazut respinsi cu slogane de ceilalti...
"Hooliganii" au reusit sa se urce si ei pe treptele de la Bursa (ceea ce-mi aminteste bancul cu razboiul dintre Rep.San Marino si Monaco) si sa strige si ei "On est chez nous!" Cu alte cuvinte, suntem si noi belgieni iar voi nu aveti monopolul durerii pt atentate. Ceea ce este perfect adevarat! DAR, din pacate, isi ratasera intrarea, de!
Ma rog, pt mine este ffff clar ca, acolo, cineva foarte de dreapta a dorit sa provoace o mare bataie, dar angelismul (n-am cum sa-i spun altfel dar ma inclin cu respect!) celor de stil "free hug" au reusit sa impiedice bataia! S-ar fi lasat cu pierderi oribile, atat pe plan fizic cat si pe plan moral...
Pana la urma, Politia a reusit sa-i re-incercuiasca pe "hooligans" si sa-i impinga, incet incet (mai un magazin spart, mai un cocteil Molotov aruncat incolo, asa, mai o masina sparta, tomberoanele de gunoi rasturnate si gunoiul imprastiat - ce v-am spus eu ca simbolistica era la rendez-vous?) catre gara si au plecat. Tot in grup de sute de persoane, asa cum venisera.
Cica o sa fie o ancheta, sa se afle exact ce s-a intamplat, cine este instigatorul, cine este mijlocitorul, cine sunt participantii samd...
Incerc sa aplic "aurea mediocritas" si sa ma mentin - deci - pe la mijloc, intre ce simt eu in adancurile mele si ceea ce se asteapta oamenii de la mine. Nu ranesc cu opiniile mele diferite decat cand gasesc ca nu se poate altfel. Si incerc s-o fac cu gratie, zic eu. La urma urmelor, fiecare are premizele lui si parcursul lui -- DIFERITE de ale mele. Bruma mea de adevar este probabil o minciuma sfruntata pt altii. Bruma de adevar reala pt mine. Minciuna sfruntata reala pt altii. Pai daca acolo unde pisica lui Schreudinger poate sa fie si poate sa nu fie in acelasi timp, pot incapea si un adevar adevarat si o minciuna adevarata, in acelasi timp. Traim intr-o lume foarte... cum sa spun? mare, densa, cu posibilitati si inversul lor acolo unde nu te astepti - adica in acelasi loc cu posibilitatile... Oh, daca incerci sa intelegi, te apuca nebunia, zau asa. Si nu am "fumat" si nici baut nimic.
Era una dintre pretioasele persoane care vorbeau limpede despre lucruri dificile. Si despre lucruri care, spuse de altii, erau dificil de inteles.
O mica mostra:
<<Cele zece nevoi umane prezentate de domnul Solomon Marcus
Avem cele zece porunci. In complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele isi au radacinile in copilarie. Ar fi trebuit sa faca obiectul educatiei si invatarii, la toate varstele.
Nevoia de a da un sens vietii, la nivel elementar
Macar o data pe zi savureaza faptul ca respiri ; ca privesti cerul si pamantul ; ca te misti ; traieste-le ca mari evenimente. Bucura-te ca ai schimbat un zambet cu un copil care a trecut pe langa tine. Toate acestea sa-ti fie suficiente pentru a simti ca viata are un sens, ca merita sa fie traita, ca este un dar pentru care cei care te-au adus pe lume si te-au crescut au dreptul la iubirea si recunostinta ta.
Nevoia de improspatare
Dar respiratia si miscarea sunt cu noi tot timpul. Exista riscul, tentatia ca ele sa devina rutina, sa nu le acordam nicio atentie, cum de fapt se si intampla in general. Rutina nu poate si nu trebuie eliminata total, o mare parte a comportamentului nostru urmeaza reguli precise, tin de civilizatie. Problema este de a reduce rutina la minimul necesar, de a nu deveni sclavul ei, cum se intampla din pacate frecvent. Asa cum avem grija zilnic sa ne improspatam corpul prin odihna, prin miscare si prin folosirea apei si sapunului, avem nevoie si de o improspatare a mintii, a simturilor, a sufletului nostru. Sa ne trezim in fiecare dimineata capabili de a arunca o privire proaspata asupra lumii, cu dispozitia unui nou inceput, cu o limpezire a simturilor si a gandurilor; intr-un anume sens, sa recapatam, sa recuperam candoarea copilariei.
Nevoia de intrebare si de mirare
Eram in copilarie intr-o permanenta stare interogativa, de curiozitate, de mirare, de extaz in fata spectacolului naturii si al lumii, al propriei mele fiinte. Pentru a da un singur exemplu, sunt de-a dreptul fermecat de nazdravaniile creierului meu, in materie de memorie si de imaginatie. In fiecare seara, cand ma las prada somnului, ma intreb ce calatorii neasteptate imi vor oferi visele din noaptea respectiva. Starea de mirare, de extaz mi-a alimentat totdeauna pofta de viata, a fost mereu o sursa de energie. Atunci cand sunt intrebat: de ce traiesti ? ii raspund: pentru a ma mira.De prea multe ori, scoala, in loc sa intretina si sa dezvolte aceasta nevoie, o anihileaza. Dar daca nu ne mentinem starea de curiozitate, de mirare, de dorinta de a intelege lumea, nu doar de a o inregistra, atunci nu ne putem forma capacitatea de problematizare, de identificare a aspectelor neelucidate, nu putem sesiza amploarea si natura ignorantei noastre.
Nevoia de indoiala si de suspiciune
Ce poate fi mai uman decat ezitarea, nehotararea, nedumerirea? Pentru Rene Descartes, starea de indoiala este semnul clar al naturii ganditoare a fiintei umane. Un acelasi lucru poate fi considerat din mai multe puncte de vedere si, in aceste conditii, spiritul critic ne obliga la o analiza comparativa, care uneori nu conduca la un rezultat ferm, ci la o pluralitate de posibilitati, fiecare fiind descrisa in termeni de grad de plauzibilitate. In justitie se lucreaza cu prezumtia de nevinovatie. In educatie si in invatare, este recomandabil sa adoptam prezumtia de suspiciune. Ne nastem criticand ; plansul nou-nascutului este reactia sa critica fata de o nemultumire. Sa privim cu interes, dar cu suspiciune orice ni se livreaza de la catedra, de la o tribuna, de pe internet, din carti, din orice fel de publicatii, asa cum un politist care cauta pe autorul unei crime suspecteaza totul. Educatorii, profesorii ar trebui sa fie primii care sa recomande, sa stimuleze aceasta atitudine la elevi, la studenti, sa le spuna acestora: « Cel mai clar semn de respect pe care mi-l puteti arata este sa-mi acordati atentie, dar sa nu acceptati nimic din ceea ce va spun inainte ca spiritul vostru critic sa va asigure de adevarul si de interesul spuselor mele ; daca nu ma intelegeti, sa nu ma lasati sa trec mai departe, sa-mi cereti sa fiu mai clar; daca vi se pare ca nu am dreptate, sa va manifestati argumentat dezacordul ». O atitudine similara se cuvine a fi adoptata fata de litera tiparita, din manuale sau din orice alt loc. Omul de la catedra nu trebuie sa pozeze intr-un a toate stiutor, este normal ca uneori sa le spuna celor pe care-i instruieste : « nu stiu », « nu inteleg nici eu» ; iar atunci cand cineva din banca ii corecteaza o scapare, o greseala, sa-i multumeasca pentru atentia acordata. Uneori introduceam deliberat o greseala in prestatia mea, pentru a testa vigilenta studentilor. Nevoia de indoiala si de suspiciune functioneaza concomitent cu o alta, opusa: nevoia de complicitate la o conventie. De exemplu, mergem la un spectacol de teatru. Ne supunem prezumtiei de complicitate la conventia de fictiune propusa de spectacol, o acceptam, ii acordam credit. Dar spiritul nostru critic nu inceteaza sa functioneze si avem dreptul, ulterior, sa ne exprimam eventuala insatisfactie, sa pretindem ca autorii spectacolului au inselat asteptarile noastre, creditul pe care le-am acordat. La fel, in cazul unei poezii, a unui roman etc.
5. Nevoia de greseala si de esec
De cate ori am esuat pana sa deprindem sa folosim furculita, cutitul si lingura ! De cate ori am cazut, ne-am julit genunchii, pana sa invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem ! Este clar ca invatarea, drumul spre dobandirea unui nou comportament trec prin greseli si esecuri; ele sunt pretul pe care-l platim pentru a ne imbogati intelegerea si pentru a acumula noi capacitati. Trebuie deci sa distingem intre greselile de acest fel, care au un rol pozitiv, benefic, si greselile ordinare, facute din neatentie sau ca urmare a altor imperfectiuni senzoriale sau psihice. A plasa greseala si esecul, la modul general, in sfera infractiunii sau/si pacatului denota o confuzie grava, pe care totusi o comite mereu practica educationala. Auzim mereu : « cine a gresit, sa plateasca ». Dar exemplul copilului care cade inainte de a invata sa se tina pe picioare si niciun parinte normal nu se gandeste sa-l pedepseasca pentru acest esec trebuie sa ne stea mereu in fata.
O veche vorba latineasca de intelepciune ne aminteste ca a gresi este omenesc. Dar reflectia respectiva continua prin a condamna perseverarea in greseala. Aici este nevoie de o precizare. De exemplu, sa repeti mereu traversarea strazii pe culoarea rosie a semaforului este intr-adevar de condamnat si de sanctionat; in general, nerespectarea deliberata a unor reguli ale comportamentului uman, social este de sanctionat si aici intra in functie justitia si morala ; dar sa comiti mereu greseli, alte greseli, in incercarile in care te aventurezi pentru a strapunge necunoscutul – este un lucru normal, inevitabil.
Istoria abunda in exemple de greseli si esecuri ale unor oameni de seama, in tentativa de a spori cunoasterea umana. S-ar putea scrie o istorie a omenirii centrata pe greseli si pe esecuri. O mare parte, poate cea mai mare, a actiunilor de pionierat, a lucrarilor care au deschis drumuri noi in cunoastere si in actiunea sociala au inclus greseli, ca un produs secundar al noutatii ideilor lansate. Mai mult, mergand pe urmele unor greseli comise in lucrari sau actiuni temerare, s-a ajuns la aparitia unor noi idei, noi domenii de cercetare. « Greseala matematica, sursa de creativitate » a fost de mai multe ori titlul unora dintre expunerile mele. Pentru a da un singur exemplu : noua stiinta a haosului a fost initiata de Henri Poincare in tentativa sa de a inlatura o greseala dintr-un memoriu al sau de mecanica cereasca. Am putut verifica personal si banui ca e adevarat in general faptul ca drumul spre multe (poate cele mai multe) idei si teoreme matematice a urmat o cale sinuoasa, de tatonari, rataciri, confuzii, greseli de tot felul, pana s-a cristalizat varianta sub care ele sunt acreditate. A cunoaste, macar in unele cazuri, aceasta istorie zbuciumata mi se pare esential, daca vrem sa intelegem natura profunda a creatiei umane. Personal, am facut aceasta experienta pe unele situatii din matematica, din informatica, din lingvistica, din domeniul literar-artistic, dar cred ca este valabil in general.
Tinand seama de inevitabilitatea esecurilor, este esential sa educam rezistenta la esec, intelegerea faptului ca esecul este normal; mai mult : dintr-un esec este totdeauna ceva de invatat.
6. Nevoia de joc
Apreciez jocurile bazate pe reguli prestabilite, de la fotbal si tenis la sah si go. Ele au un rol important si merita atentia tinerilor. Dar nu in primul rand la ele ma gandesc acum. Am in vedere jocurile care valorifica nevoia de libertate, curiozitatea de a intelege cele percepute prin simturi s prinobservatie directa, nevoia de si dreptul la greseala si esec, fara a fi pedepsite. Am considerat astfel de exemple la punctul anterior: cum invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem. Este clar ca orice copil de pe suprafata Pamantului trece prin aceasta experienta. Acum ma voi referi la un alt joc, si el practicat, pe cat mi-am putut da seama, de toti copiii lumii: jocul de-a v-ati ascuns. Eu ma ascund iar tu ma cauti si daca ma gasesti, ai castigat. Acest joc nu face decat sa imite un altul, pe care natura, lumea il practica fata de noi, la orice varsta si de la inceputurile omenirii. In tentativa noastra fireasca de a intelege lumea, totul se intampla ca si cum lumea ne spune: « cauti sa ma intelegi, dar eu ma ascund; si cu cat lucrul pe care-l cauti este mai interesant, mai semnificativ, cu atat il ascund mai bine si il fac mai greu de gasit. Dar merita sa-l cauti. Chiar fara rezultatul asteptat, cautarea iti va da satisfactii, care insa ar putea fi altele decat cele la care te-ai gandit initial. Cauti ceva, nu-l gasesti, dar gasesti altceva; uneori mai interesant decat ceea ce cautai initial ». Invata sa savurezi acest spectacol al omenescului, sa te imbeti de el – si din nou sa simti ca viata merita sa fie traita. Cautarea se dovedeste de multe ori mai importanta decat gasirea. Placerea de a urca un munte sta in primul rand in a savura fiecare moment al parcursului, chiar daca nu ajungi in varf. Mai e si un alt aspect, observat de Blaise Pascal: de multe ori cauti ceea ce deja ai gasit. Gasesti ceva ca o banuiala, o intuitie, o extrapolare a unor observatii empirice. Dar ai nevoie de o confirmare mai convingatoare. Asa se intampla, de exemplu, ca in matematica multe teoreme sunt ‘gasite’ mult inainte de a fi demonstrate ; cazul teoremei lui Pitagora, gasita empiric mult inainte de Pitagora.
Dar toata cautarea la care ne referim ce este altceva decat invatarea, descoperirea, inventia ? Nevoia noastra de a intelege lumea, de a ne intelege pe noi. O cautare care trebuie sa valorifice toate nevoile umane discutate anterior, dar si pe cele care urmeaza.
Nevoia de identitate
Aici se afla o provocarea majora, dramatica, si o sansa de a da vietii noastre o motivatie superioara. Direct implicate sunt toate celelalte 9 nevoi pe care le discutam. Biologic, avem o identitate individuala, prin faptul ca fiecare fiinta vietuitoare de pe aceasta planeta are un ADN specific. Acizii dezoxiribonucleici sunt ‘cuvinte’ pe alfabetul celor patru tipuri de baze nucleotide. Acest alphabet este acelasi pentru toate fiintele traitoare pe planeta Terra. Dar ordinea in care sunt asezate elementele alfabetului in alcatuirea ADN-urilor este alta la fiecare dintre noi, deci fiecare fiinta umana are o identitate biologica specifica. Ne nastem preluand o intreaga mostenire genetica de la parinti si, prin intermediul lor, de la bunici, strabunici etc. Preluam o seama de trasaturi, deprinderi, reprezentari, judecati si prejudecati determinate de contextul geografic si istoric in care ne dezvoltam. Toate acestea ne confera o identitate genetica, de familie, de loc geografic si de moment istoric, deci o identitate locala, una regionala, una nationala, de limba, de credinta. Aceasta identitate pe care natura si istoria ne-o imprima, de multe ori fara a ne da seama, ramane pentru prea multi oameni singura lor identitate. Prea multi oameni nu simt nevoia unei identitati mai bogate decat aceea primita fara vreun efort personal. In perioada trecerii de la copilarie la adolescenta ar trebui sa inceapa constientizarea nevoii de construire a unei identitati mai bogate decat aceea cu care ne-a inzestrat natura. Cum sa facem sa educam la cat mai multi tineri aceasta nevoie ( valorificand critic, selectiv, identitatea primita de la natura) ? Cum sa-i facem pe tineri sa constientizeze faptul ca in conditiile actuale ale globalizarii de toate felurile actioneaza asupra noastra, direct sau indirect, toate nivelurile sociale, de la cele locale la cele regionale, nationale, europene, occidentale si planetare ? Sa le explicam tipologia identitatilor culturale: balcanica, dunareana, a Marii Negre, sud-est europeana, central europeana, mediteraneana, europeana, occidentala, planetara dar si tipologia care rezulta din diversitatea lingvistica, de credinte, de civilizatii. Se intampla un lucru fara precedent in istoria omenirii: numeroasele identitati ale fiintei umane, aflate intr-o dinamica permanenta si o interactiune continua, nu mai pot fi intelese decat concomitent, formand un sistem. Sau le intelegem pe toate sau pe niciuna. Globalizarea si internetul au o contributie esentiala la aceasta noua configuratie a identitatilor. Educatia nu reuseste sa faca fata acestor probleme, nici nu prea le are in atentie. Dar tensiunile existente intre diferite identitati ale fiecarei persoane si intre identitatile unor persoane diferite sunt, in ultima instanta, la radacina multor conflicte si razboaie ; aici isi afla radacinile si terorismul existent la scara mondiala. Posibiltatea unei dezvoltari armonioase a identitatilor ramane deocamdata doar un proiect.
Nevoia de omenesc si de omenie
Identitatea este primul termen al unui cuplu esential, in care al doilea termen este : alteritatea. Niciunul dintre ei nu se clarifica in absenta celuilalt. La orice nivel, ne definim identitatea prin raportare la ceea ce este diferit. Diferenta se poate referi la varsta, la sex, la nationalitate, la limba, la culoarea pielii, la religie, la nivel de cultura, la pozitie sociala, la apartenenta politica, la filosofie a vietii, la preferinte literare sau de orice alta natura etc. Sa fim pregatiti sa intelegem omenescul in diversele sale ipostaze, sa admitem ca tocmai infinita sa diversitate ii da farmec. Nu exista doua fete umane identice, nu exista doua voci umane identice, nu exista doua priviri umane identice. Dar dincolo de aceasta diversitate, toti copiii lumii au o prospetime cuceritoare, toti alterneaza rasul cu plansul, toti rad la soare, toti indragesc miscarea si jocul, toti ard de curiozitate. Omenescul este o sursa nesfarsita de delectare, de minunare. Iata, pentru a alege numai una din fermecatoarele manifestari umane: vorbirea, limba. Cata subtilitate, cata finete, cat joc al nuantelor iti ofera cuvintele, frazele, discursul ! Muzica lor, semnificatia lor. Cat de placut e sa constati ca reusesti sa spui ceea ce ai gandit, dar cat de usor, pe nesimtite, frazele derapeaza si nu mai exprima ceeace ai dorit ! O continua alternare a gasirilor si a ascunderilor, a confirmarilor si a frustrarilor. Sau jocurile memoriei umane, ale amintirilor si uitarilor ; sau trecerile insesizabile de la zambet la lacrima, de la gravitate la duiosie. Iata un pariu major al educatiei: sa-i antrenam pe copii sa savureze omenescul in intreaga sa diversitate. Omenescul nu este ca jocul de tenis, unde castigi in dauna altora, care pierd ; omenescul poate fi universal castigator. La animale, o pornire instinctiva vede in diferenta o adversitate. Pentru ca oamenii sa nu reproduca si ei acest comportament, este nevoie de o educatie corespunzatoare, altfel se intampla ceea ce vedem mereu : baietei de clasa a treia primara care se iau la bataie pentru ca « eu am spus intr-un fel iar el a spus altfel ».
De la omenesc, nu e decat un pas pana la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a darui, de a-i contamina pe altii de bucuria vietii. De a adopta in comportamentul tau prezumtia de solidaritate cu ceilalti oameni. Copiii care se formeaza in acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esential) vor putea fi mai greu antrenati in razboaie de tot felul.
Nevoia de cultura
Omenirea a acumulat un imens tezaur de cultura stiintifica, literar-artistica, tehnologica, religioasa, filosofica etc. Culmi ale spiritualitatii umane, in matematica, astronomie, fizica, chimie, biologie, filosofie, literatura, muzica, arte vizuale, teatru, stiinte juridice, economice, istorice, arheologice, geografice, geologice si, mai recent, in film si in disciplinele informatiei si ale comunicarii stau marturie pentru splendoarea omenescului, pentru puterea sa de patrundere, de imaginatie, de descoperire si de inventie. Dar cine beneficiaza de ele, cati sunt cei care au acces la aceste piscuri, le inteleg, isi pot umple sufletul si mintea de intelepciunea si frumusetea lor, se pot astfel inalta spiritual mult peste starea de animalitate ? Cati sunt cei care ajung sa traiasca fiorul unui vers, al unei povesti, al unei muzici, al unui tablou, al unui monument de arhitectura, al unei sculpturi, al unei ecuatii, al unei formule chimice, al tabelei lui Mendeleev, al unui program de calculator, al geometriilor neeuclidiene, al relativitatii einsteiniene, al lumii cuantice, al dualitatii Watson-Crick a acizilor nucleici ? Va fi in stare educatia publica sa preia acest mesaj ? Mai avem timp de asa ceva ? Un timp de contemplare, de suprema emotie. Nu cumva eliberam pe banda rulanta diplome de diverse grade, fara acoperire culturala ? Si daca nu au acoperire culturala, ce sunt posesorii acestor diplome altceva decat, in cel mai bun caz, furnizori de servicii ? Si daca nu prea au nevoi culturale, ce motivatie mai profunda pot da vietii lor ? Cohorte de oameni, unii cu o stare de prosperitate materiala, au totusi un statut de sclavi culturali. Sa nu-ti fie mila de ei ? Sa nu-i compatimesti ? Nu cumva se afla aici sursa principala a derapajelor de ordin civic, moral, juridic, a violentei verbale, psihice, fizice ? Care este nivelul de cultura al celor ce ne conduc, ce repere umane au ei ? Ce anume da un sens vietii lor ?
10. Nevoia de transcendenta
Ne aflam aici la modul superior, de cea mai inalta complexitate, pe care o poate capata nevoia de a da un sens vietii. Etimologic, trans inseamna dincolo iar verbul latinesc ce i se alatura s-ar traduce prin a te catara. Obiceiul copiilor de a se catara in copaci, pe garduri, pe stalpi exprima nevoia, tentatia de a se inalta, de a se departa de sol. Asa incepe transcendenta. Sa treci dincolo de limitele, de cadrul ce ti-au fost impuse prin nastere, sa nu ramai sclavul perceptiei senzoriale si empirice, sa incerci sa le depasesti Asa au aparut geometria neeuclidiana, care sfideaza perceptia senzoriala a spatiului; fizica relativista, care transgreseaza perceptia empirica a timpului, energiei si miscarii; constientizarea limitelor limbajului uman, inadecvat situatiilor in care nu mai exista o diferenta clara intre subiect si obiect si dincolo de care urmeaza tacerea sau compromisul de toate felurile; logicile neclasice, care incalca una sau mai multe din cele trei principii ale logicii aristotelice : identitate, necontradictie, tert exclus; imaginarea unui calcul care depaseste frontiera Turing data de ideea obisnuita, elementara de calcul etc. Transcendenta este atat la destinatie cat si la origini. Distinctia kantiana dintre transcendent (dincolo de posibilitatile cunoasterii umane) si transcendental (relativ la achizitii ale cognitivului uman care preced orice experienta; cunoasterea apriorica). Transcendenta matematica se refera, in acord cu Euler, la operatii care nu se pot realiza prin repetarea de un numar finit de ori a unor operatii elementare, aplicate numerelor naturale. De aici, nu-i decat un pas pana la distinctiile profan-sacru, imanent-transcendent. In aceeasi ordine de idei, se poate discuta despe transcendenta in muzica, in viziunea fenomenologiei sunetului, preconizate de Sergiu Celibidache.
Solomon Marcus
Academia Romana>>
Sursa:
http://www.tedxcluj.com/cele-zece-nevoi-umane-prezentate-de-domnul-solomon-marcus/
(Erin Ashley, juliet's vineyard)
Ce mult aş vrea sa fiu iarăşi nouă!
Să ma îmbat iarăşi cu rouă,
Să râd de prostie ca de o glumă bună,
Să mă iubesc c-un împuşcă-n lună!
Să cred in haiduci
Si-n năluci,
Să...
(en français, plus bas)
La moartea lui Umberto Eco.
Multi dintre prietenii mei au mentionat-o, cu tristete, pe FB.
In astfel de situatii, asa de tare ma incurca butonul "Like"!
Ma intristeaza moartea lui Umberto Eco, de parca ma asteptam sa fie si el nemuritor, ca unele dintre personajele sale. Cum sa apas pe "Like"? (Nu inteleg dar) admit ca proprietarii FB nu vor sa puna un buton "Dislike", dar atunci macar sa adauge un buton nou cu "Now I know"...
Lors du décès d'Umberto Eco.
Beaucoup de mes amis l'ont mentionné, avec tristesse, sur FB.
Comme ça me met en difficulté le bouton "Like", dans des situations pareilles!
Je suis triste pour la mort d'Umberto Eco, comme si je m'attendais à ce qu'il soit immortel, comme certains de ses personnages. Comment pousser sur le bouton "Like"? (Je ne comprends pas mais) j'admets que les propriétaires de FB ne veulent pas rajouter un bouton "Dislike", mais alors, qu'ils en rajoutent, au moins, un nouveau bouton "Now I know"…
(plus bas, en français)
Ultima oara cand am pus o intrebare unui popa (era roman, eram in Belgia, la un botez) mi-a spus "Piei Satana!". La care eu, in gand: "...dar mai du-te mà si-n p... ma-tii!" Pe fatza, nu i-am spus nimic, pt ca... imi picase fatza :-) Si doar nu intrebasem nimic cu intentii rele si nici cu vreun ton nepotrivit, ci doar il rugasem sa-mi explice care este semnificatia faptului ca Christos s-a lasat rastignit pe cruce? Ca, da, stiu ca se spune ca a facut-o pt ca intreaga omenire sa fie spalata de pacate. Dar oare, daca el s-a lasat rastignit, asta inseamna ca oamenii au dezlegare sa pacatuiasca cum o fac? Nu inteleg! Sincer nu inteleg. Bine, nu cred nici o iota din chestiile astea. Dar doar cautam, in mod respectuos (NU imi permit sa-mi bat jos de credintele oamenilor, chiar daca nu sunt si ale mele), sa inteleg care este argumentatia pe care o da un individ care a facut teologie.
Continui sa nu inteleg semnificatia faptului ca Christos s-a lasat rastignit pe cruce. Daca aveti vreo explicatie, va rog sa mi-o dati. Dar fara injuraturi, "Piei Satana!" si alte chestii din astea. Va rog.
La dernière fois quand j'ai posé une question à un prêtre (il était roumain, nous étions en Belgique, à un baptême) il m'a dit "Arrière, Satan!". A quoi, moi, dans ma tête: "Alors là, va te faire foutre, toi!" En face je ne lui ai rien dit, car j'étais restée bouche bée. Et dire que je n'avais pas posé de question avec de mauvaises intentions ou en utilisant un ton inapproprié. Je lui ai seulement demandé quelle est la signification du fait que le Christ s'est laissé crucifié? Je lui ai dit que je sais ce qu'on dit comme quoi il a fait cet acte pour que toute l'humanité soit lavée de ses péchés. Mais s'il s'est laissé crucifié, est-ce que cela veut dire que, sur cette base, les humains peuvent continuer à pécher, encore et toujours? Je ne comprends pas! Sincèrement je ne comprends pas. Bon, je ne crois pas un iota de ces choses. Seulement je cherchais, de façon respectueuse (je NE me permets PAS de prendre à la rigolade les croyances des gens, même si elles ne sont pas les miennes), de comprendre quelle est l'argumentation que pourrait me donner un individu ayant étudié la théologie.
Je ne sais toujours pas quelle est la signification du fait que le Christ s'est laissé crucifié. Si vous avez une explication, je vous prie de me la donner. Mais sans injures, des "Arrière, Satan!" et autres trucs de ce genre. S'il vous plaît.
