Un cadou de la Costelus

Anul trecut, pe la sfarsitul verii, a venit Costelus la noi.

Era slab cum nu am mai vazut pe nimeni, vreodata.

Din fericire, in capul lui era tot aceeasi lumina, pe care o stiam eu, de demult. "De demult", pentru ca de demult nu-l mai vazusem.

Afara era cald.

El, friguros, ca intotdeauna.

El statea la soare, eu - la umbra. Si povesteam.

Locuiam in casa asta de mai bine de 15 ani. Mai iesisem, vara, in curte. Dar, anul trecut, cu Costelus, a fost prima oara cand am simtit mirosul de rasina pe care ni-l da chiparosul, cand e cald afara.

Intre timp, Costelus a murit.

Mirosul de rasina pe care ni-l da chiparosul este, de atunci, pentru mine, un cadou de la Costelus.

Acum, il simt de fiecare data cand afara e cald si ma apropii de chiparos.